Ziua Mondiala a Animalelor

In fiecare an, la 4 octombrie este sarbatorita Ziua Mondiala a Animalelor, instituita de Organizatia Internationala pentru Protectia Animalelor in 1931, in memoria Sfantului Francisc de Assisi (1182-1226), intemeietorul Ordinului Franciscan si protectorul animalelor.

Ziua Mondiala a Animalelor este o zi speciala dedicata vietii animalelor si legaturii noastre cu ele. Aceasta sarbatoare recunoaste locul pe care animalele il au in viata noastra. Atat cele de companie, care ne sunt alaturi si ne aduc bucurie in fiecare zi, cat si toate celelalte animale de pe Pamant care nu sunt in preajma noastra, dar au nevoie de noi.

Initiata in 1931 la Florenta ca modalitate de a face cunoscuta situatia speciilor aflate in pericol, Ziua Mondiala a Animalelor a ajuns cu timpul sa fie celebrata pretutindeni pe glob ca zi a tuturor animalelor.

Din 4 octombrie 2003, data la care a fost lansat primul eveniment in Marea Britanie, manifestatiile care au avut loc cu aceasta ocazie au capatat de la an la an o tot mai mare amploare.

Primele lucrări privind drepturile şi protecţia animalelor au fost publicate abia în secolul al XVIII-lea. Prima lege pentru protecţia animalelor s-a numit "Martin's Act" şi a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822. După 1945, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial Ziua internaţională pentru protecţia animalelor, fiind sărbătorită an de an pe întreg mapamondul.

Odata cu celebrarea acestei zile, in cadrul evenimentelor care se organizeaza se reaminteste de fiecare data ca si animalele au drepturile lor, de aceea omul trebuie sa fie atent la actiunile sale. Iata principalele probleme legate de incalcarea drepturilor animalelor:

- suprapopularea umana, cea mai mare amenintare pentru animalele domestice si salbatice din intreaga lume

- simtul proprietatii asupra vietii animalelor

- vanatoarea

- pescuitul

- experimentele pe animale

utilizarea blanurilor naturale in industria modei

- conditiile in care sunt crescute animalele de ferma

- abandonarea animalelor de companie

Activistii pentru drepturile animalelor militeaza pentru cauze diferite, de la dreptul la viata si libertate pana la conditii mai bune pentru animalele de ferma. Printre cei mai ferventi se numara si veganii, care se abtin de la consumarea sau utilizarea oricarui produs de origine animalade la carne, lapte si miere pana la blana, piele sau matase.

Gandeste-te macar in aceasta zi la impactul actiunilor tale directe si indirecte asupra animalelor si la suferintele animalelor cauzate de multe ori de oameni, care ar putea fi limitate sau eliminate complet cu mai multa grija si atentie din partea omului.