Giganticele Moa sunt cunoscute de catre oameni de foarte mult timp, insa o perioada exacta de timp nu poate fi indicata. Majoritatea autorilor doar au preluat dintr-o carte in alta diferitele povesti si legende despre aceste pasari. Este si o data exacta - anul 1839, cind primul os de Moa a ajuns in miinile cercetatorilor. Un asemenea cercetator a fost Richard Owen si, potrivit spuselor populare, un marinar necunoscut a venit la el si i-a adus osul, pe cind profesorul se afla in concediu. Primele date despre Noua Zeelanda au fost fara indoiala relatarile lui Cook. Unii autori sustin ca atunci cind corabia lui Cook a ancorat, o pasare gigantica statea pe mal si a disparut in padure imediat ce corabia s-a apropiat de mal. Insa Cook nu a scris despre asta: in relatarile sale nu este nimic care sa indice existenta pasarii Moa. Tacerea lui Cook a fost socotita o dovada a faptului ca, in timpul lui, Moa nu exista inca pe insule. Din cartea lui Willy Ley Inorogul si altii reiese ca la inceputul secolului al XIX-lea foarte multe persoane, in special englezi, au mers in Noua Zeelanda si au scris unele carti despre calatorii. Este straniu, dar primele sase carti nu vorbesc despre Moa. Primul semnal a fost dat de cartea lui Joel Polak, un comerciant, care a aparut la Londra in anul 1838. El a suferit un accident pe Insula de Nord in anul 1831 si a fost nevoit sa petreaca acolo sase ani. Polak a scris ca a vorbit cu oameni din tribul Maori care i-au aratat niste oase foarte mari. El a aflat de la acestia ca animalul de la care sint luate oasele locuieste pe Insula de Sud, deci mai existau exemplare vii. Din pacate insa, Polak nu spune cum a ajuns la aceasta concluzie: asa au spus maorii sau el a dedus asta?
Un alt asemenea eveniment a avut loc mai tirziu. In jurul anilor 1798-1799, un luptator maori, Kavena Pai-Pai, a participat la o vinatoare de pasari Moa. Trei maori cu care s-a discutat pe la mijlocul secolului al XIX-lea si-au amintit cum bunicii lor le povesteau ca mergeau la vinatoare de Moa. Ei isi aminteau si detaliile vinatorii: atunci cind erau atacate pasarile Moa stateau intr-un picior, cu celalalt aparindu-se. Metoda de vinatoare consta in aceea ca unii tineau pasarea in tensiune, iar altii prin spatele acesteia o loveau cu o prajina in piciorul pe care se sprijinea. In anul 1858, in Noua Zeelanda a sosit Ferdinand Hohstetter. Acesta a ascultat toate istoriile pe care i le-a povestit Julius von Haast. Hohstetter avea toate datele despre Noua Zeelanda si stia ca printre maori este practicat si canibalismul. El a emis o teorie care a circulat in multe volume in urmatorii 70 de ani. Maorii au ajuns pe insulele acestea ca rezultat al unei migratii in masa. Despre acest eveniment urmasii lor vorbesc ca despre sosirea unei flote. In acele timpuri pe insule traiau multe Moa. Aceste pasari erau cele mai puternice fiinte de prin acele locuri, iar maorii le vinau pentru carnea lor. Reproducerea lor era destul de greoaie, iar vinatoarea a distrus echilibrul. Ele au disparut, iar singurul locuitor al insulelor a ramas omul. Canibalismul a devenit o consecinta logica a acestui fapt. O alta teorie sustine insa faptul ca atunci cind au venit maorii pasarile deja disparusera.
Au fost descoperite locuri unde se gateau pasarile Moa. Ceea ce s-a scris la sfirsitul secolului al XIX-lea referitor la pasarile Moa nu au fost decit diverse teorii, nicidecum fapte concrete. Cei care au sustinut ca pasarile au disparut destul de devreme aveau argumente cu greutate. Multi maori intre anii 1840-1860 au descoperit oasele care apartineau acestor pasari. Au existat si unele zicatori in care aparea cuvintul Moa, de tipul: A disparut ca Moa. Acestea sint considerate a fi foarte vechi. Trebuie sa mai avem in vedere si o alta circumstanta. Atunci cind maorii spun: Mi-a povestit bunicul meu..., nu trebuie sa luam acest fapt in sensul propriu, pentru ca maorii nu fac distinctia intre bunic si stramos. In ceea ce-l priveste pe Haumatanghi se presupune ca si-a inflorit memoriile, iar povestirile lui Pai-Pai pot fi de asemenea interpretate in dublu sens. Printre altele, au fost descoperite locuri unde erau ucise Moa si unde se fierbea carnea lor, au fost gasite oase, ceea ce duce la concluzia ca oamenii si pasarile convietuiau. Trebuie aratat numai in ce perioada de timp s-a intimplat acest lucru. Unii cercetatori considera ca pe insule, pe linga maorii veniti cu flota, au mai existat si asa-numitii vinatori de Moa. Altii combat aceste idei, spunind ca maorii sint vinatorii giganticelor pasari. Aceasta versiune este sustinuta si de maori. Nu vor sa creada ca este posibil sa fi avut si alti stramosi si ii socotesc ca unici inaintasi pe cei de pe flota, chiar daca maorii s-au schimbat foarte mult pe parcursul secolelor.
Cel mai mare numar de tabere de vinatori le apartine fara indoiala celor din tribul Maori. Este pacat insa ca vinatorii nu au stiut sa-si deseneze victimele pe stinci. Astfel incit datele noastre despre Moa se limiteaza doar la oasele care au fost gasite pe cele trei insule. Referitor la faptul ca principala dovada a existentei nu este un schelet, imaginati-va numai ce Arheopterix ar fi fost obtinut de catre arheologi, avind la indemina doar un schelet fara pene. S-au pastrat citeva pene de Moa, dar nu se stie carui tip ii apartin. Nici coaja de ou nu ar lamuri prea mult problema, dimensiunea oualor nu ne da nici o informatie cu privire la dimensiunea pasarii. Dupa cum se stie ouale micilor pasari kiwi sint foarte mari in comparatie cu pasarea, pe de alta parte ouale puternicilor cazuari sint destul de mici. Au fost descoperite atit urmele unor pasari mari, cit si ale unor pasari mici. Cele mai mari urme sint asemanatoare cu cele lasate de dinozauri. Este o legatura determinata intre dimensiunea urmei si cea a pasului, pe de o parte, si dimensiunea pasarilor, pe de alta parte.
Moa din perioadele mai indepartate sint impartite in cinci tipuri principale, insa de la acestea nu s-au pastrat decit fragmente nesemnificative. Acestea nu puteau fi intilnite vii in acelasi timp pe insule, pentru ca au trait in epoci diferite. Perioada in care pasarile Moa au fost foarte numeroase este cea in care au trait eroii lui Homer, aproximativ anul 1000 i.Hr.
Disparitia pasarilor Moa este greu de explicat. Disparitia pasarilor Moa este greu de explicat.Ele se reproduceau foarte greu, nu stiau sa zboare si erau foarte putin inteligente. Creierul unei Moa de 2 metri era egal cu al unui porumbel. Descoperirile au aratat ca Moa erau atrase de apa, cele mai multe oase au fost descoperite in apropierea unor mlastini. Pe Insula de Nord aceste pasari au disparut pentru ca suprafata padurilor a scazut ca rezultat al activitatii vulcanilor. Specialistii in istoria veche a insulelor au stabilit ca pasarile au disparut din cauza schimbarilor climaterice si a scaderii suprafetelor deschise. Cercetatorii au incercat sa stabileasca virsta oaselor prin diverse metode. Au determinat astfel faptul ca un os avea 1.300 de ani, dar nu au fost multumiti de rezultat. Acest os apartinea unei Dinornis, care se pare ca a disparut foarte devreme, iar maorii de pe flota au intilnit aici numai niste Euriapterix destul de tirzii.
S-a aratat ca Dinornis a trait in timpul venirii tribului Maori. Cel mai mare interes l-au trezit obiectele din piele si pene de Moa. La maorii de pe Insula de Sud s-au pastrat pina in zilele noastre asemenea obiecte, care au fost datate la un moment dat ca fiind din secolele XVII-XVIII. Acest lucru este putin credibil pentru ca in Noua Zeelanda climatul este umed, iar asemenea lucruri nu puteau fi pastrate atit de mult timp. Aceste lucruri provin de pe Insula de Sud, de acolo de unde au ajuns la noi povestirile despre vinatorile de Moa.