Cum sa alegi un iepure de companie

Iepurii pot fi dificil de manuit pentru ca nu le place sa fie ridicati si daca nu sunt manuiti corect se sperie si devin agresiv. De asemenea se pot accidenta incercand sa se elibereze din prinsoarea stapanului. De aceea nu e bine sa oferim un iepure de companie copiilor.

 

2_400_18

Iepurii pot fi destructivi: Practic, misiunea lor in viata este sa roada si nu stiu sa faca diferenta intre lucrurile pe care au voie sa le rontaie si cele de care trebuie sa stea departe: carti, mobila, cabluri electrice etc. Daca vei cumpara un iepure, trebuie sa iei masuri speciale, ca sa fii sigur ca animalutul nu va distruge nimic important din casa: sa ascunzi obiectele pretioase, sa-i limitezi accesul in anumit zone din casa etc. In plus, trebuie sa-i cumperi jucarii si sa gasesti metode constructive prin care sa-si consume energia.

Daca nu sunt castrati, iepurii isi marcheaza teritoriul. Atat femelele, cat si masculii trebuie sterilizate/castrati, pentru a reduce acest comportament. In plus, animalele sterilizate pot fi invatate mai usor sa foloseasca litiera, sunt mai putin agresive, nu se mai inmultesc „ca iepurii" si rontaie mai putin. De obicei, aceste proceduri se fac atunci cand animalul are intre trei luni si jumatate si sase luni.

Iepurii sunt ierbivori: Majoritatea oamenilor se obisnuiesc ca animalul lor de companie – caine sau pisica – sa manance dintr-o conserva sau din pachete uriase de hrana uscata pentru animale. Spre deosebire de aceste animale, iepurii au nevoie de fan si legume proaspete in fiecare zi.

Iepurasii tind sa se imbonaveasca de aceea au nevoie de controale periodice si vizite destul de frecvente la veterinar. Cele mai comune sunt problemele dentare, digestive, respiratorii si diferite probleme cu labutele. Acestea apar atunci cand iepurii nu sunt intretinuti corect sau cand nu primesc hrana potrivita.

Daca doresti sa ii cumperi pentru prima data un animal de companie copilului tau, iepurele nu este cel mai potrivit: nu e usor de manuit, se obisnuieste si se ataseaza mai greu de oameni decat alte animale, asa ca e nevoie de multa rabdare, iar copiii mici nu reusesc sa inteleaga acest lucru. Chiar daca si iepurii se joaca, nu interactioneaza atat de mult cu oamenii si nu iubesc jucariile la fel de mult ca alte animale de casa. Iepurele trebuie sa fie ingrijit de catre un adult, care-i poate oferi regimul si igiena corespunzatoare.

Iepurii de companie au nevoie de multa miscare: Nu trebuie tinuti in custi mici si retrase, ci trebuie sa le dai drumul prin casa in fiecare zi. Au nevoie de spatiu, ca sa poata face miscare.

3_400_06

Ca sa ingrijesti un iepure, trebuie sa-i dedici mult timp: are nevoie de multa atentie, in fiecare zi, de hrana corespunzatoare, apa proaspata si curatenie in cusca. Pentru a nu deveni supraponderal iepurele are nevoie de hrana de doua ori pe zi iar in restul timpului hrana trebuie scoasa din cusca pentru ca are tendinta de a manca tot timpul, Are nevoie de multa atentie, ingrijire (trebuie periat des), afectiune si stimulare mentala. Sunt animale sociabile, care nu trebuie tinute izolate intr-o cusca.

Exista multe specii de iepuri, de diferite dimensiuni, cu personalitati foarte diferite, la fel ca orice animal. In plus, caracterul unui iepure este influentat mai degraba de atentia pe care i-o dai si de timpul si atentia acordate socializarii iepurelui. Daca vrei sa duci iepurele in expozitii, intereseaza-te din timp ce specie s-ar potrivi mai mult cu personalitatea si asteptarile tale.

Ca sa tii un iepure, trebuie sa investesti financiar, atat la inceput, cat si pe intreaga viata a animalului. Gandeste-te ca vei avea nevoie de mult mai multe lucruri, nu doar de-o cusca: hrana, asternut, vizitele la veterinar, ingrijire, jucarii etc. Vei avea nevoie de:

  • O cusca
  • O cutie in care iepurii dorm
  • O zona amenajata si ingradita, in care iepurele sa se poata juca si sa alerge liber (in gradina sau in apartament)
  • Litiera
  • Articole pentru curatenie (lopatica, dezinfectant, o maturica sau un aspirator mic)
  • Boluri din ceramica pentru hrana si apa
  • Asternut (fan, hartie etc)
  • O cusca rezistenta, pentru transport (ca sa-l duci la veterinar)
  • Jucarii
  • Articole pentru ingrijire (perii, clesti pentru gheare)
  • Solutii anti-purici (daca e nevoie)
  • Hrana: granule, fan, legume proaspete

De asemenea, e bine sa te informezi in legatura cu cresterea iepurilor, inainte de-a aduce unul acasa. Citeste carti, reviste, publicatii online in care poti avea incredere.

Cand iti cumperi un iepure de casa, ia-l de la un crescator, dintr-un pet shop sau prin intermediul unor agentii sau adaposturi autorizate.

Daca vrei o anumita specie de iepure, crescatorii sunt cea mai buna optiune. In plus, vei putea vedea parintii si fratii viitorului tau animalut de companie, iar crescatorul iti poate oferi o multime de informatii utile despre cresterea iepurelui.

Adaposturi: De obicei, administratia adaposturilor poate oferi informatii utile si va fi dispusa sa accepte animalul inapoi, in cazul in care nu se adapteaza. Avantajul este ca animalele din adapost sunt sterilizate, invatate sa foloseasca litiera si, fiind mai in varsta, au depasit deja perioada mai grea a adolescentei.

Magazinele de specialitate: Sunt convenabile si s-ar putea sa aiba mai multe specii de vanzare, alaturi de toate accesoriile de care vei avea nevoie. Totusi, este foarte important modul in care a fost ingrijit animalul, pentru ca nu vei gasi servicii de calitate la toate magazinele. Afla raspunsurile la urmatoarele intrebari:

  • Este curata cusca in care se tin iepurii? Animalele au la dispozitie apa proaspata si hrana de calitate?
  • Este tinut laolalta cu alti iepuri? Daca raspunsul este afirmativ, ar putea fi expus la diferite boli si factori de stres.. Masculii si femelele trebuie tinute separat.
  • Se hraneste bine iepurele sau mananca mai greu? Astfel de probleme indica prezenta afectiunilor dentare.
  • Se sperie usor cand te apropii de el?
  • Este vioi, are greutatea corespunzatoare, ochii limpezi, urechile curate si blana intretinuta? Sau are simptomele unor boli, stranuta, are secretii nazale, bube, este letargic, murdar in jurul cozii sau ii pica parul? Sa nu cumperi niciodata un animal care are aceste simptome. Cel mai bine e sa-l duci la veterinar in primele doua zile dupa ce l-ai cumparat.

Daca vanzatorul este un crescator, intreaba-l daca poti vedea parintii iepurasului. Daca il cumperi de la un magazin, intreaba angajatii pet shop-ului de unde provine iepurele.

Daca sunt bine ingrijiti, iepurii pot fi animale de companie excelente, care traiesc mult. Gandindu-te la toate aceste aspecte, inainte de-a cumpara animalul, vei evita eventualele probleme ce pot aparea in viitor si te vei bucura mai mult de animalutul tau drag.

1_400_417