Farmacie Veterinara Hrana Animale Accesorii Campulung

Romvac Company S.A.

Farmacie Veterinara Hrana Animale Accesorii Campulung reprezinta pagina unde puteti gasi informatii despre Romvac Company S.A. - Veterinarul Campulung.


Romvac - aproape 20% din piaţa locală a medicamentelor de uz veterinar!
Romvac Company S.A. este cel mai mare producător local de vaccinuri şi medicamente pentru păsări şi animale. Compania a fost înfiinţată în 1974 şi a ajuns acum să deţină aproape 20% din piaţa locală a medicamentelor pentru animale estimată la circa 55-60 milioane de euro. Este una dintre puţinele fabrici din România, privatizate prin metoda MEBO, care a reuşit să crească fără probleme, într-o piaţă concurenţială. 

ROMVAC – SCURT ISTORIC
Romvac Company S.A a apărut iniţial în 1974, ca Laboratorul de Virusuri Tumorale Aviare (LVTA), în cadrul Centralei pentru producţia avicolă. LVTA producea un singur vaccin, contra Bolii lui Marek, în premieră pe plan european, ajungând la o producţie anuală de 20 de milioane de doze, în 1977. Paractic, bazele laboratorului au fost puse datorită eforturilor Dr.-lui Pătraşcu I.V., care s-a bucurat de susţinerea unui consorţiu de specialişti stăini, printre care îl amintim pe renumitul profesor Peter Biggs.
Mai târziu, în 1981, LVTA se transformă în Centrul de Cercetări şi Biopreparate pentru Păsări şi Animale Mici (CCBPAM) care produce până în 1990, peste 30 de produse biologice, asigurând întreg necesarul de vaccinuri pentru marile avicole româneşti, precum şi unele vaccinuri pentru vulpi, iepuri şi câini.
Având două clădiri cu laboratoare de producţie şi cercetare, două pavilioane pentru experimente pe animale, două ferme de păsări SPF formate din opt pavilioane echipate cu izolatoare speciale şi anexe tehnologice, acest centru medical veterinar a beneficiat de cea mai modernă dotare, fiind considerat până în 1985, cea mai mare realizare în domeniu, pe plan mondial. În plus, la infiinţarea sa, au participat efectiv, prestigioşi specialişti şi instituţii de talie internaţională, precum: profesorul emerit Stive Hitchner, profesorul emerit Julius Fabricant şi profesorul emerit R. Colle Genetist; Hougton Poultry Research Station, Hougton, Huntington, Anglia; Universitatea Cornell Ithaca, New York, SUA. 
În 1990, prin preluarea activului şi pasivului CCBPAM, se înfiinţează Societatea Comercială ROMVAC COMPANY S.A. - Voluntari, aflată la câteva minute de Bucureşti. Acum, Romvac începe să producă vaccinuri şi pentru bovine, ovine şi suine. 

Dar, cea mai bună mişcare din istoria companiei, a fost decizia de a produce şi medicamente, pe lângă vaccinuri, seruri şi reagenţi pentru animale. Altfel, Romvac a rezistat pe piaţă ajungând cel mai mare producător din România, pe acest segment. La ora actuală, producţia de medicamente reprezintă 75-80% din cifra de afaceri a companiei. 
În 1995, Romvac este una dintre puţinele fabrici din ţară, privatizate prin metoda MEBO, care a reuşit să crească fără probleme, într-o piaţă concurenţială.

ROMVAC ASTĂZI
Cu o cifră de afaceri de 10 000 000 de euro, ROMVAC COMPANY S.A. realizează peste 60 de produse bilogice (vaccinuri, substanţe revelatoare, kituri de diagnostic) şi peste 200 de medicamente de uz veterinar: tonice generale şi rehidratante, premixuri vitamino-minerale, promotori de creştere şi vitamine, antimicrobiene şi antimicotice, medicamente antiparazitare, produse pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, antiinfecţioase locale, cicatrizante şi produse desensibilizante şi antitoxice.
Romvac Company S.A. este cel mai mare producător local de vaccinuri şi medicamente pentru animale, deţinând aproape 20% din piaţa locală a medicamentelor pentru animale, estimată la circa 55-60 milioane de euro. 
Compania este recunoscută pentru faptul că asigură o gamă variată de produse în toate formele (soluţii, comprimate, pulberi, ungvente etc.) şi pentru toate speciile de animale crescute în România. 
Produsele sunt realizate pe tehnologiile proprii, unele unicat, nefiind necesară achiziţionarea know-how-ului.
Romvac este dotat cu laboratoare moderne de control al medicamentelor şi vaccinurilor.
Compania deţine propriul laborator de diagnostic utilat modern şi încadrat cu personal de înaltă calificare, unde se pot efectua toate analizele necesare, se indică schema de tratament şi se asigură produsele conforme. 
Datorită reţelei proprii de distribuţie create (37 de depozite judeţene), compania este o societate reprezentativă a medicinei veterinare, asigurând desfacerea atât a produselor sale, cât şi a unei palete de 1200 de medicamente şi produse de uz zootehnic, realizate de firme internaţionale.

CERTIFICĂRI
De-a lungul anilor, Compania Romvac a investit enorm în retehnologizare, obţinând certificarea SMI (Sistemul de Management Integrat), care cuprinde: 
1. Managementul Calităţii ISO 9001
2. Sistemul de Management al Mediului ISO 14001 
3. Sistemul de Sănătate şi Securitate Ocupaţională OHSAS 18001:2004.
În anul 2004, compania ROMVAC a primit din partea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, confirmarea încadrării în normele de bună practică de fabricaţie (G.M.P.), certificatele obţinute fiind confirmate (reexaminate) în 2007, 2009, 2011 şi 2012.
Romvac Company S.A. este unitate atestată pentru efectuarea activităţii de Cercetare – Dezvoltare în domeniul Medicinii Veterinare, unitatea aflându-se în coordonarea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
Ca o recunoaştere a meritelor, aşa cum se întâmplă în fiecare an, compania a primit în 2012 „Premiul pentru excelenţă în afaceri” şi „Locul I pe Judeţul Ilfov” de la Camera de Comerţ şi Industrie Ilfov.

374 ANGAJAŢI
Romvac Company S.A. are un număr de 374 de angajaţi, din care 234 împart un procent de peste 80% din acţiunile unităţii, restul de aproape 20%, fiind deţinut de Directorul General, Ing. Constantin Chiurciu. Dorinţa cea mai mare a acţionarilor este să transforme Romvac-ul într-un mare producător de medicamente la nivel internaţional şi să exporte în zeci de ţări.

ROMVAC PE PIAŢA INTERNAŢIONALĂ
Creşterea cifrei de afaceri se datorează şi exportului, care a ajuns în 2012 la 10% din totalul producţiei. Compania exportă de câţiva ani în ţări precum Lituania, Nigeria, Albania, Kosovo, Malta, Spania, Macedonia, Georgia. Iar de curând, produsele fabricate la Romvac din Voluntari au început să meargă şi în Irak, Irlanda şi Italia. De asemenea, Romvac are dosare depuse pentru înregistrarea în Iran şi Egipt.

Galerie foto